dezvoltare personală, filme documentare, sănătate

Antipatiile nejustificate: de ce oare nu te (mă) plac?

Ar însemna să fim ipocriți dacă am spune că toți oamenii pe care-i cunoaștem, mai mult sau mai puțin, ne sunt simpatici, iar ei, la rîndul lor, ne plac pe noi.
Nu rare sunt momentele și situațiile în care simțim un disconfort, o tensiune sau chiar o repulsie cînd interacționăm cu cineva. Acestea sunt persoanele pe care, ulterior, le caracterizăm drept nesuferite, imposibile, enervante, de neînțeles, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urîm, le evităm, le respingem. Cîteodată ne întrebăm nedumeriți care ar fi motivul, încercînd să justificăm o atare atitudine, iar alteori, pur și simplu, îl percepem pe celălalt ca pe un adevărat dușman, evitîndu-l în continuare. 
Idei preconcepute? Intuiție? Sau e vorba despre altceva?

fata roscataPe parcursul vieții, mintea umană reține experiențe, gînduri, imagini sau trăiri, pe care, deși nu le proiectează în planul real mereu, acestea ies la suprafață în momentul în care le retrăim. Capacitatea subconștientului de a reține pe termen lung este fascinantă, și chiar dacă oamenii nu mai își amintesc anumite lucruri, mintea ni le amintește ori de cîte ori dă de o situație asemănătoare. De aceea, ceilalți oameni exprimă și ne arată ceea ce trebuie căutat și analizat în noi înșine.
Potrivit principiului oglinzii în psihologie, oricît de absurd, de nerealist sau respingător de adevărat ar părea, în personalitatea oamenilor pe care nu-i agreăm regăsim trăsături proprii pe care, la nivel subconștient, încercăm să le înăbușim sau să le ignorăm. Respingem la ceilalți aspecte ale propriei personalități pe care poate nu le conștientizăm sau nu dorim să le conștientizăm. În consecință, dezvoltăm o atitudine negativă față de o persoană pentru că aceasta reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți în funcție de ceea ce suntem, de ceea ce gîndim, de cît de mult ne seamănă sau nu, de așteptările pe care le avem de la noi înșine.
Oamenii, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu acești oameni sunt oglinda, care ne poate ajuta să identificăm acele aspecte care au nevoie de îmbunătățire. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni) reflectă anumite părți din noi. Felul în care te simți cu o anumită persoană este, de obicei, un indiciu a ceea ce simți față de partea din tine pe care celălalt o oglindește. Ceea ce înseamnă că dînd o șansă oamenilor pe care nu-i suportăm, prin a-i accepta, ne dăm nouă șansa de a ne șlefui defectele și de a deveni mai buni.

Cercetările în domeniul psihologiei au identificat, drept cauze ale reacțiilor de repulsie și respingere față de cineva, și următoarele:

  • asocierea inconștientă a persoanei care ne va deveni antipatică cu o altă persoană din trecut care ne-a dezamăgit, ne-a provocat durere, frică, ne-a jignit, etc. Totuși, psihologii olandezi de la Universitatea din Edinburgh consideră că numai 40% din antipatii sunt datorate imprimării în memorie a unor trăsături umane (fizice, psihologice) asociate suferinței.
  • asemănarea izbitoare a propriei persoane cu cel care ne va deveni antipatic. Potrivit principiilor etologice, recunoașterea în subconștient a asemănării noastre cu altcineva poate crea repulsie și respingere față de celălalt. Chiar dacă nu recunoaștem, fiecare dintre noi își dorește să fie unic, drept urmare, cineva care ne seamănă, chiar foarte puțin din punct de vedere fizic sau sub anumite aspecte psihologice, ne poate crea o ușoară criză de personalitate, pe fundal instinctual. Asemănările conduc la simpatie în cazul în care există comunicare sinceră între cele două persoane și ambele au capacitatea superioară de a depăși manifestările instinctive.
  • incompatibilitatea genetică. Mecanismele genetice ale declanșării repulsiei sunt întotdeauna legate de respingerea instinctivă a unor comportamente ale unui individ incapabil genetic de a-și combina genele cu tine, frații sau copiii tăi. Se înțelege că în foarte multe cazuri aceste mecanisme genetice greșesc, însă este bine să știm că acestea pot fi o cauză a antipatiilor.
  • respingerea chimică. Unele antipatii pot apărea și prin așa-numitul efect feromonal, adică mirosurile degajate prin glandele pielii pot influența negativ percepția noastră asupra celor cu care stăm față în față. Cercetările antropologilor italieni de la Universitatea Sapientia au demonstrat că, în 18% din cazuri, mirosul specific al fiecăruia poate declanșa repulsia sau antipatia la o primă interacțiune. Aici este important a nu se înțelege că este vorba despre lipsa igienei personale, care poate genera o respingere obiectivă. De asemenea, efectul feromonal al unor substanțe eliminate prin piele poate influența rapid unele zone din creier implicate în procesele afectiv-emoționale. Ca urmare, emotivii, cei care emană foarte rapid feromoni, au o mai mare probabilitate de a fi ținta unor antipatii, dar și a unor simpatii la ”prima vedere”. 
  • visele și coșmarurile. Onirologia (știința despre vise) relevă că în timpul viselor neplăcute apar deseori chipuri care îmbină trăsăturile unor persoane. Aceste chipuri stranii, rezultate din trăsături fizionomice combinate în vis, pot fi regăsite în realitate. Întîlnirea cu un chip care seamănă cel puțin 20% cu cel din coșmar poate crea o reacție automată de respingere. Chiar și dacă am uitat imediat visul după ce ne-am trezit, memoria noastră va păstra 80% din caracteristicile chipurilor visate. Putem întîlni persoane pe care le vom asocia inconștient cu acele chipuri și ne vor deveni antipatice în mod aparent nejustificat.

Cu toate acestea, antipatiile fiecăruia dintre noi poartă o amprentă personală și doar fiecare în parte le poate dezghioca semnificațiile și, prin aceasta, se poate elibera de o povară, pentru că, să  fii înconjurat de oameni care-ți sunt nu-știu-de-ce antipatici, nu e deloc ușor. Iar astfel de situații ar trebui să ridice semne de întrebare fiecăruia și să provoace  introspecții eliberatoare.
În fine, la întrebarea ”De ce oamenii caută în altă parte ceea ce vor să fie, de ce urăsc o persoană care reflectă partea lor cea rea?”, răspunsul îl deținem fiecare din noi, e de-ajuns să ne privim în oglindă, să ne acceptăm și să ne iertăm pentru cel rău care suntem, pe lîngă cel bun care putem fi.
Este mult mai simplu ca un om să îl accepte pe cel de lînga el așa cum este, dar înainte de toate trebuie să se accepte pe el. Să-și vadă calitățile și defectele, iar, în timp, să-și corecteze ceea ce e negativ, egoist și rău în el.

Pe unda acestor idei, priviți aici un film documentar de excepție, iar aici – un scurt-metraj artistic. 

♥ Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecția de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton și pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot s-o sufere și s-o ierte, să pună în cutie cîte o piersică, pe care să fie o etichetă cu numele acesteia.
Timp de o săptămînă, studenții au avut obligația să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în transport, la lecții, chiar și noaptea să și-o pună la capul patului. Studenții au fost amuzați de lecție la început și fiecare a scris cu ardoare o mulțime de nume, rămase în memorie înca din copilărie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenții adăugau nume ale oamenilor pe care îi întîlneau și care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe cum cutia devenea din ce în ce mai grea. Piersicile așezate în ea la începutul săptămînii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, și stricăciunea se întindea foarte repede și la celelalte. O problemă dificilă mai era și faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să n-o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întîlnire, la masă, la baie, mai ales că numele și adresa fiecărui student, ca și tema experimentului, erau scrise chiar pe cutie. În plus, cartonul cutiei se stricase și  aceasta ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă față sarcinii sale.  

Fiecare a înteles foarte repede și clar lecția pe care a încercat să le-o explice profesorul cînd s-au revăzut după o săptămînă, și anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămînă întreagă n-a fost decît expresia greutății psihologice pe care o purtăm, atunci cînd strîngem în noi ură, invidie, răceală față de alte persoane. ♥

De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care îl facem acelei persoane. În realitate, însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.

Tagged , , , , , ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *