Îngrijorările nu înlătură problemele, în schimb, îți fură pacea.
Anxietatea este un complex de emoții care se întîlnește, în diferite forme de manifestare, la oamenii din toate culturile. Poate că termenul sună prea științific, dar această emoție ne este cunoscută tuturor pentru că am trăit-o în numeroase situații de viață, încă de cînd, copii fiind, frica de separare și abandon se făcea simțită în relația noastră cu mama. Prin anxietate se înțelege o stare accentuată de neliniște și frămîntare interioară, însoțită de ruminații și gînduri negative, în care anticipăm fără temei evenimente neplăcute, nefaste chiar, sau simțim că nu mai suntem în siguranță. Iată doar cîteva exemple de manifestare a anxietății:
- Nu știm cum va fi la un examen sau la un interviu pentru o slujbă. Va fi greu? Ne vom descurca? Ce întrebări ne vor pune? Ce vor zice ceilalți dacă eșuăm? Poate va fi bine, dar poate nu!
- Copilul/ soțul nostru întîrzie să vină acasă și nu răspunde la telefon. Oare a pățit ceva? De ce nu răspunde? Poate nu e nimic grav, dar nu știm sigur!
- Suntem în oraș și e întuneric pe stradă. Oare suntem în siguranță? Parcă am auzit niște sunete în întuneric. Să fie vreo pisică? Sau ne urmărește cineva?
- Mama noastră s-a îmbolnăvit. Nu știm ce prognostic are. Oare se va face bine? Va funcționa tratamentul pe care l-a primit?
- Ne-am pierdut locul de muncă. Oare cum ne vom descurca? Ce o să se întîmple cu noi? Cum se va schimba viața noastră? Nu poate fi ușor!
Neliniștea nu este doar o stare mentală, ci o resimțim la nivelul întregului corp: inima bate mai puternic, respirația este îngreunată sau foarte accelerată, simțim mușchii încordați, transpirăm. Experimentînd acestea, adesea ne este greu să stăm într-un loc, ne vine să facem ceva, să vorbim cu cineva, să plecăm undeva, să ne mișcăm dintr-un colț în altul al camerei. Iar mintea ne este inundată cu îngrijorări și gînduri de tot felul (“Dacă se întîmplă… așa?”, “Dacă pățesc… asta?”, “Dacă nu reușesc să… ?”), cu imagini înspăimîntătoare (“O să mă muște un cîine!”, “Voi pica examenul!”, “Toată lumea rîde de mine!”), cu amintiri neplăcute (“Așa mi s-a întîmplat și atunci…”, “Nu vreau să-mi aduc aminte cît de rău a fost cînd…”) sau îndoieli repetate (“Poate nu m-am asigurat destul că…”, “Poate nu am făcut bine…”, “Poate trebuia să zic ceva…”). Și e adevărat, toate aceste scenarii ne amintesc de povestea drobului de sare, dar în momentele de anxietate este dificil, dacă nu chiar imposibil, să găsești rațiuni care să le doboare.
Este cazul să facem o distincție dintre ceea ce este frica și ceea ce prespune anxietatea, deși s-ar părea că diferența dintre ele este infimă. Cu toate acestea, diferențele sunt destul de nuanțate.
Anxietatea seamănă cu frica. Amîndouă sunt emoții pe care le trăim atunci cînd percepem un pericol și amîndouă ne pot face să ne simțim agitați, să ni se zbată cu putere inima, să ne vină să fugim. Însă anxietatea este o emoție mai complexă, al cărei element cheie este incertitudinea pericolului. Trăim frică atunci cînd ne aflăm în prezența unei amenințări imediate, certe, de exemplu: ne sare în față un cîine fioros, ne claxonează o mașină care gonește cu viteză spre noi, o priză a făcut scurtcircuit și a luat foc, etc. Aceste pericole se desfășoară în prezent, sub ochii noștri și cer o acțiune imediată.
În contrast, anxietatea este emoția pe care o trăim atunci cînd percepem un potențial pericol sau cînd anticipăm că ceva grav se poate întîmpla și nu putem acționa în mod direct asupra sa. Spre deosebire de frică, care ne motivează să fugim sau să luptăm, anxietatea ne motivează să verificăm anumite lucruri sau locuri (ex. să sunăm pe cineva, să ne facem un control medical, să cercetăm dacă se mișcă ceva în întuneric), să ne pregătim din timp pentru diverse scenarii grave (ex. să cerem sprijinul cuiva, să ne facem provizii, să ne instalăm un sistem de alarmă), să evităm anumite situații sau persoane (ex. să nu mergem pe stradă singuri, să nu vorbim cu persoane străine, să nu călătorim cu avionul) sau să evităm anumite gânduri (ex. nu te gîndi la moarte, nu te gîndi la eșec, nu te gîndi că o să te faci de rîs). Anxietatea, prin urmare, este o emoție care durează mai mult decât frica și este mai dificil de controlat prin acțiuni imediate, deși, paradoxal, încercați fiind de anxietate, anume asta avem tendința să facem – să controlăm, să ținem sub control.
Cu toate acestea, anxietatea nu este în sine o problemă mentală sau o emoție rea, disfuncțională, pe care ar trebui să o eliminăm complet din viața noastră. Faptul că anxietatea este o emoție pe care o întîlnim în toate culturile, din cele mai vechi timpuri, și o regăsim la toate mamiferele, demonstrează că este o emoție naturală, ce are un rol important în supraviețuire. Ceea ce ar trebui să ne intereseze în acest sens este cînd devine anxietatea o problemă, cînd anxietatea, ca emoție firească în situații de incertitudine, se poate transforma într-un adevărat și chinuitor „drob de sare”.
Anxietatea firească ne ajută să anticipăm o situație nedorită și ne motivează să luăm măsuri preventive. De exemplu, ne pregătim să plecăm într-o excursie la munte. Ne trece prin minte următorul gînd: Dacă ne rătăcim de grup? sau Dacă se rănește unul dintre noi și nu avem sprijin medical? Astfel de îngrijorări ne pot declanșa o stare de neliniște care ne motivează să rezolvăm problema pe care am anticipat-o: ne asigurăm că am pus în bagaj o busolă, o hartă sau un GPS, cumpărăm o trusă de prim ajutor, etc. Făcând aceste lucruri, anxietatea noastră se reduce pentru că am găsit o soluție acceptabilă pentru pericolul potențial. Viitorul nu ne oferă nici o garanție, dar șansele noastre de a face față acestor situații sunt mai mari acum că am luat aceste măsuri.
O altă funcție a anxietății este de a ne ține atenția focalizată asupra problemelor încă nerezolvate. Un exemplu tipic este anxietatea dinaintea unui examen, care ne ține mintea focalizată asupra materiei pe care o avem de învățat, asupra posibilelor erori pe care le putem face sau asupra greșelilor din trecut pe care nu vrem să le repetăm. Până când nu trecem de acest examen, neliniștea noastră (“stresul”) ne menține motivați să învățăm mai mult, să exersăm mai mult, să ne consultăm cu colegii, profesorii, sau să ne pregătim fițuici (apropo, această practică denotă cel mai înalt nivel de anxietate înaintea unui examen și este cea mai neinspirată și ineficientă metodă de a face față stresului de dinaintea examenelor – în loc să reducă anxietatea, dimpotrivă, o amplifică. Ghiciți de ce? 🙂 ).
Anxietatea are însă niște costuri care țin, în primul rând, de energia pe care o consumăm menținându-ne mintea și corpul într-o stare de continuă activare. Este costisitor pentru mintea noastră să se tot îngrijoreze, să anticipeze scenarii nedorite, să caute soluții, să se asigure că lucrurile merg bine. La fel, este costisitor pentru corpul nostru să ne menținem tensiunea arterială ridicată, să ne accelerăm respirațiile și bătăile inimii, să ne ținem mușchii încordați. Dar poate cel mai mult ne costă faptul că are loc o focalizarea prioritară a atenției asupra aspectelor negative ale vieții. Iar pe termen lung, acest lucru ne poate face să credem că viața noastră este plină de necazuri, că suntem mereu amenințați, că viitorul nostru este întunecat (nici mai mult, nici mai puțin decît primele simptome ale unei depresii). Deși este natural și chiar benefic să dăm prioritate lucrurilor care ne amenință viața pentru a putea astfel supraviețui, dacă mintea noastră nu se preocupă decât de aspectele negative și ignoră oportunitățile și bucuriile vieții, atunci cu siguranță ne condamnăm singuri să trăim într-o lume nedreaptă și fioroasă, plină de primejdii și impasuri.
Așadar, anxietatea devine o problemă atunci când costurile depășesc cu mult beneficiile. Vorbim de tulburări de anxietate atunci când costurile anxietății sunt atât de mari încât produc o deteriorare severă a vieții sociale și/sau a capacității de muncă, produc suferință și o nemulțumire puternică față de propria persoană sau față de propria viață. Astfel, anxietatea patologică este caracterizată de stări intense de neliniște, dificultate de relaxare și stări de epuizare, îngrijorări persistente, exagerate, gânduri sau scenarii cumplite care se repetă neîncetat, presiunea continuă de a verifica mereu sau de a evita o mare varietate de situații.
Anxietatea devine o problemă, un ”drob de sare” atunci cînd o alimentăm inutil cu produsele proprii minți, iar efectele sale nu întîrzie să apară în plan comportamental și somatic (corporal): oboseală, episoade mai lungi sau mai scurte de depresie, insomnie, tensiune musculară, dureri abdominale, durere în coșul pieptului, puls mărit sau neregulat, aritmii, hipertensiune, transpirație, dureri de cap, de ceafă, diaree.
Oamenii, de obicei, se întreabă și îi întreabă pe specialiști ”Cum să scap de anxietate?”. Iar asta nu e bine, pentru că nimeni nu cred că-și dorește să fie mereu și pe deplin relaxat și, prin asta, complet dezarmat și vulnerabil în fața oricărei greutăți. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este ”Cum pot să-mi păstrez anxietatea în limitele normale?” sau ”Cum pot să-mi găsesc echilibrul emoțional?”
O modalitate ar fi tehnicile de terapie cognitiv-comportamentală care te ajută să identifici gîndurile-parazit generatoare de îngrijorări inutile (cogniții disfuncționale) și să le transformi gînduri realiste care să te calmeze prin simplul fapt că deții controlul asupra lor (cogniții funcționale). De menționat că o sursă importantă de cogniții disfuncționale este mass-media, aceasta reușind chiar să inoculeze publicului larg o cultură a fricii și violenței, cristalizată în acel ”sindrom al lumii nefaste” (concept dezvoltat și studiat de G. Gerbner). De aceea, un prim pas în combaterea anxietății patologice, pe lîngă conștientizarea acesteia, este să priviți cît mai puțin la televizor, iar atunci cînd priviți – activați regimul ”gîndire critică”, nu receptați totul în mod pasiv.
Un antidot al anxietății peste măsură este și mișcarea fizică. E de la sine înțeles că atunci cînd mintea ți-e invadată de gînduri ce-ți produc agitație și panică, a face sport e ultimul lucru la care te-ai gîndi, dar mai ales – pe care l-ai face. Totuși, se știe că un mod de viață sedentar favorizează tulburările emoționale, inclusiv anxietatea, de aceea acest cerc vicios poate fi întrerupt prin practicarea unui sport, prin plimbări, prin mișcare.
Tehnicile de relaxare sunt de asemenea modalități eficiente de echilibrare emoțională și reducere a anxietății. Sunt atîtea feluri: meditația simplă, yoga, vizualizarea, etc. Terapia ocupațională este și ea eficientă în măsura în care alegi să faci ceva ce-ți place cu adevărat: grădinărit, lectură de calitate, pictură, meșterit, muzică, pescuit, alpinism, gătit, etc.
Stilul de viață este încă un factor de care depinde anxietatea trăită și retrăită de fiecare dintre noi. Este bine să evităm cafeaua, alcoolul, nicotina, băuturile energizante și alte stimulente, fiind cunoscut faptul că acestea amplifică anxietatea, iar adevăratul pericol pe care-l prezintă ține de dependența ce o provoacă (apropo, aici e cazul să fim un pic anxioși și să prevenim acest pericol 🙂 ).
Uneori, ”a scăpa de anxietate” înseamnă să treci la acțiune. E anxietatea care motivează, anxietatea cea pozitivă. Alteori, însă, ”a scăpa de anxietate” poate însemna o autoanaliză făcută la rece, pentru a scăpa de frica imaginară de tipul drobului de sare. Asta e anxietatea care demotivează, bruiază și te face neputincios, anxietatea cea negativă.
În final, în continuarea ideii motto-ului de început: o frică este reală dacă e susținută logic, empiric (care sunt șansele ca ceea de ce ți-e frică să se întîmple?) și pragmatic (care ar fi consecințele și efectele celor întîmplate asupra ta?). Dacă nu are suport logic, empiric și pragmatic, atunci e o frică imaginară, alimentată de gînduri iraționale și îngrijorări care nu fac nimic altceva decît să-ți fure pacea și capacitatea de a face față vieții.
